Un preot din Prisaca Dornei-Suceava a primit prin Poștă „un colet” din Germania. A deschis pachetul: „Doamne, e Costel!”

Un preot din Prisaca Dornei-Suceava a primit prin Poștă „un colet din Germania. A deschis pachetul: „Doamne, e Costel!
Publicat: 19/01/2015, 17:32

Rămășițele unui bărbat din comuna Vama, județul Suceava, care a murit în Germania, au ajuns acasă într-un mod neobișnuit. Acesta a fost repatriat prin Poștă, notează Monitorul de Suceava.

Potrivit sursei citate, Costel Hanti H. avea 46 de ani și lucra în Germania. Acesta a murit în urmă cu câteva săptămâni, iar pentru că rudele sale nu au avut 7.000 de euro pentru a-i trimite trupul neînsuflețit în țară, pentru a fi înmormântat, acestea au venit cu o idee neobișnuită.

L-au incinerat, iar cenușa rezultată a fost pusă într-un vas de inox și expediată prin Poștă, pe adresa Parohiei Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Prisaca Dornei. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, membrii familiei au avut nevoie de o adresa de la Parohia Prisaca Dornei.

Preotul care primit coletul a avut un adevărat șoc când a aflat ce se găsește în acel vas. „Când am aflat ce este în am mers direct la familie, anunțând și celelalte rude. Știu că era așa un colet, iar în interior un plic, cu toate datele și documentele necesare, și am văzut apoi, când au desfăcut rudele, un fel de borcan, așa, din inox, foarte bine sigilat”, a declarat preotul Cristian Brocea, parohul de la Prisaca Dornei.

Acesta a mai spus că rudele au ținut de joi până sâmbătă vasul din inox cu rămășițele bărbatului decedat în Germania în casa străbunicii acestuia, după care l-au dus la cimitir, unde l-au îngropat fără slujbă.

„Am spus doar câteva cuvinte de mângâiere pentru familie, s-a făcut o groapă de aproximativ jumătate de metru în cripta familiei, o cruce la căpătâi, cum ar veni, că a fost ortodox și cam asta a fost. La 40 de zile, noi, parohia, ne vom ocupa să-i facem prohodul. Și pentru mine a fost ceva inedit”, a recunoscut părintele Brocea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...